Patriarhul Daniel s-a interesat, discret, care e salariul pe care îl primeşte Papa
La scurt timp după ce Papa Benedict al XVI-lea a anunţat că demisionează, Patriarhul Daniel i-a trimis Suveranului Pontif o scrisoare, în care se arata interesat de salariul pe care îl are la Vatican. “E un gest firesc din partea mea, să aflu ce sumă pierde lunar Papa Benedict al XVI-lea după ce renunţă la Sfântul Scaun”, a explicat Daniel după ce presa a aflat conţinutul scrisorii sale.
Prefericitul spune că e conştient că nu are nici o şansă să-i ia locul lui Benedict al XVI-lea, însă spune că e firesc să profite de ocazie, pentru a face o comparaţie între el şi Suveranul Pontif. “L-am mai întrebat în scrisoare dacă primeşte salarii compensatorii – şi, dacă da, câte – sau dacă are asigurare medicală privată. Şi dacă are bonusuri de performanţă.”
Patriarhul Daniel s-a arătat interesat şi de câţi cai putere are papamobilul. “Vreau să ştiu dacă sunt mulţumit de limuzina mea Mercedes, sau dacă trebuie să îmi comand o alta, mult mai puternică. Sunt preocupări absolut fireşti pentru un patriarh al Bisericii Ortodexe Române, chiar dacă omul de rând nu le percepe aşa”, s-a explicat Daniel.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.