Pe lângă manele, țiganii din tramvaiul 41 au dat și mici și acum au fost aplaudați de toți călătorii
Niște mici la grătar par să facă diferența între bătaie și aplauze frenetice. Dacă acum câteva zile doi țigani care ascultau manele în tramvaiul 41 au fost luați la bătaie de călători, azi atmosfera a fost complet diferită: pe lângă manele, țiganii au dat și mici, proaspăt făcuți pe un grătar urcat în tramvai, gest care a generat valuri de bucurie printre călători.
”Cum să sar la bătaie, când mirosul de mici pusese stăpânire pe tramvai?!”, recunoaște un călător. ”Mici și manele, e tot ceea ce își poate dori cineva. Asta a fost greșeala celor doi țigani bătuți acum câteva zile: au pus manele, oamenilor li s-a făcut automat foame de mici, dar micii nu era nicăieri. Normal că au sărit la bătaie! Unde sunt manele trebuie să fie automat și mici.”
Buna dispoziție l-a cuprins până și pe vatman, acesta oprind tramvaiul ca să savureze și el niște mici la grătar. Ba chiar și-a luat cu el și casetofonul lui cu manele, ca să facă ”atmosferă de atmosferă”, după cum singur s-a lăudat. Site-ul RATB s-a umplut imediat de reclamații, de la românii furioși că în acel tramvai nu există un webcam, ca să vadă și să audă toată lumea paranghelia de acolo.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.