Pe unde mai ieşim în Berlin: Another country for old men

Aseară am fost prin două anticariate din Berlin. Unul dintre ele era banal, plictisitor, tern, cam la fel de plat ca o enumerare de sinonime. Găseai doar cărţi la preţuri rezonabile si câteva fotolii în care să stai şi să le răsfoieşti. În plus, cărţile mai erau aranjate şi în ordine alfabetică. Nimeni care să te întrebe „Căutaţi ceva anume?”, nimic.

Celălalt anticariat era, însă, cu totul altă mâncare de peşte. Deşi nu vreau să mă gândesc la mâncare când vine vorba de locul ăla, am făcut-o şi mi s-a întors stomacul pe dos.

Se numeşte Another country. Pentru că nu ştiam cum se ajunge acolo, am fost nevoiţi să oprim pe stradă un neamţ şi să-l întrebăm “unde e Another country”. Probabil că s-a simţit jignit la început (da’ ce nu ne convenea la ţara lui?), până să se prindă că ne referim la magazinul de cărţi.

Anticariatul are mai multe încăperi, care mai de care mai slab luminată. Rafturile sunt până în tavan, dar proprietarii nu le folosesc numai pentru cărţi. Mai găseşti şi câte o tigaie, câte o cutie cu condimente.

În rest, o grămadă de mobilă veche, e imposibil să nu o observi. Chiar dacă nu o vezi din cauza luminii chioare, o auzi cum scârţâie.

Another country nu este însă un simplu anticariat. Este un loc unde se şi mănâncă. Evident, mâncare gătită printre cărţi. Sala de mese este în încăperea de la subsol, cea mai plină de praf dintre toate. Iar lucrul ăsta ajunge să ţi se pară normal atunci când descoperi la baie o carte de bucate.

Anticariatul aparţine unui cuplu de englezi, oameni respectabili, pe la 40-50 de ani. Ea este un travestit care se îmbracă în rochii înflorate, în genul celor purtate de ţigăncile de pe la noi. Uneori mai are şi barbă, dar ajungi să o (îl?) înţelegi. Fără jobul part time de la circ, n-ar putea ţine un local aşa de primitor.