Pentru că li se tot spune să stea în dreapta că sunt beţi, mulţi români îşi iau maşini englezeşti
Tot mai mulţi români întreprinzători îşi cumpără maşini second-hand din Anglia! Nu pentru că acestea ar fi deosebit de fiabile sau ieftine ci pentru că, graţie amplasării neobişnuite a volanului, le permit să stea în dreapta când sunt beţi fără să renunţe la plăcerea de a conduce.
“Mereu îmi spunea nevasta să stau în dreapta, că sunt beat mort”, spune Decebal Popescu, românul ager care şi-a cumpărat primul maşină englezească, un Vauxhall roşu din ‘96. “Mă săturasem să fiu condus acasă. Într-o zi, urmărind un documentar cu Mr. Bean, mi-am dat seama că maşinile britanice au volanul pe dreapta, adică exact unde sunt alungat eu atunci când mă îmbăt. Atunci am dat fuga şi mi-am luat maşina asta. Sunt foarte mulţumit de ea, iar atunci când mă opreşte vreun poliţist, mă caută pe scaunul din stânga şi, de obicei, îmi dă drumul fiindcă nu mă găseşte.”
“Nu multă lume ştie, dar acum sunt la a doua maşină englezească”, se destăinuie Popescu. “Cu prima am intrat într-un stâlp în primul minut. Credeam că, dacă volanul e pe partea cealaltă, trebuie să şi întorc de el invers”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.