Pentru că MiG-urile tot cad, Ministerul Apărării rechiziţionează avionul Nutline de pe litoral
Ministerul Apărării a apelat la o soluție de urgență pentru a-și întări flota aeriană și a putea îndeplini obligațiile NATO privind poliția aeriană aici, la granița cu zona de influență rusă. Întrucât MIG-urile tot cad, avionul care face reclamă la semințe Nutline pe litoral a fost rechiziționat de armată și va fi folosit în misiuni de recunoaștere, marketing BTL și patrulă.
„Vorbim de un aparat de lemn, marca PZL-104, construit în anii ’60, dar acest lucru nu trebuie să ne îngrijoreze, și avionul lui Vuia era din lemn și legat cu sârme și asta nu l-a oprit să fie un pionier al aviației. Am rechiziționat acest avion pentru că are o serie de calități care ne-au impresionat, cea mai importantă dintre ele fiind că nu prea cade”, a declarat gen. av. Ninel Petrescu, vice-coordonator al operațiunilor aeriene NATO în zona Mării Negre.
Avionul poate efectua și misiuni de atac la sol, dar numai o singură dată, când este oprit motorul și ghidat să se prăbușească într-un obiectiv anume. Nu are sistem de catapultare pentru pilot, acesta trebuind ca, în cazul unui pericol, să se ridice de pe scaun, să-și caute o parașută sau o umbrelă mai mare, să se ducă să deschidă ușa și să sară de bună voie. Reprezentanții MApN au solicitat guvernului mărirea bugetului alocat armatei, pentru a putea achiziționa și o vopsea verde pentru avion, întrucât pungile cu care este învelit acum să pară camuflaj se desprind la viteze mai mari de 60km/h.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.