Pleşiţă: “Ţin minte că mi se spunea sanitarul pădurilor. Ce vremuri!”

Chiar cînd citea presa şi i se adresa soţiei care moţăia: „Ce faci prietene nevastă? Dormi?”, mediumul nostru a primit un sms de la securiştii lui din iad. Mesajul conţinea o informaţie şoc: Nicolae Pleşiţă a ajuns acolo. Dînd dovadă de o amabilitate care nu l-a caracterizat niciodată, fostul cap al Securităţii i-a acordat colegului nostru un interviu.

Medium: Mai întâi Ceauşescu, pe urmă Dăscălescu şi alţi foşti demnitari, acum dumneavoastră. Se pare că se reface gaşca, aveţi de gînd să puneţi bazele unui nou stat comunist, cu tot ce îi trebuie?

Pleşiţă: Ne-ar plăcea, dar nu prea avem şanse. Au ajuns aici şi o grămadă de dizienţi, care sînt mai vechi prin părţile locului – chestie care mi se datorează şi mie – şi ştiu mai bine cum merge treaba. Mai mult ca sigur ar încerca să ne pună beţe în roate, iar eu nu mă mai duc să omor oameni prin munţi, plus că s-ar putea să fie şi ilegal şi imposibil aici unde sînt acum.

Medium: Credeţi că vă mai poartă pică dizidenţii pe care i-aţi torturat?

Pleşiţă: Da, deşi chiar nu-i înţeleg. Rămîn prinşi în nişte chestii din trecutul lor cînd au toată viaţa de apoi înainte. Am înţeles că e eternă. Nu ştiu, dar eu, cel puţin, vreau să îmi trăiesc viaţa de după moarte la maxim. Pentru că niciodată nu ştii ce ţi se poate întâmpla.

Medium: Iar după ce aţi omorît şi torturat, noi, contribuabilii, v-am plătit o pensie de 6.500 de roni pe lună. Vi se pare corect?

Pleşiţă: Eu nu m-am gîndit că omor contribuabili, pentru mine toţi erau români. Dar să nu credeţi că eu am stat în banii ăia, ce dracu’! Şi-apoi, ce, i-am toturat pe bulgari? Nu, pe românii mei, pentru ei am alergat prin munţi, pentru ei am făcut reumatism aşteptînd ascuns în zăpadă să iasă din ascunzătoari. Atunci era bine, nu?! Ţin minte că mi se spunea sanitarul pădurilor. Ce vremuri!

Medium: I-aţi urmărit şi pe cei de la Radio România Liberă, dar în procesul atentatului cu bombă din februarie 1981, ca şi în multe altele, aţi scăpat basma curată …

Pleşiţă: Da, şi pe mine mă pufnea rîsul. Păi dacă pe vremea mea aş fi dat de unul ca mine, l-aş fi mîncat la micul dejun, pantaloni scurţi scris pe el. M-am distrat în procesele astea ceva de speriat. Cred că de la asta mi s-a tras şi boala şi moartea.

Medium: A apărut un film „Inglorious Basterds”, cu o frumoasă vînătaore de nazişti. Nu e vînătoare sportivă de evrei, nu le mai dă drumul, îi omoară. Nu vă e teamă că s-ar putea să-i dea idei lui Coposu, Ticu Dumitrescu şi Elisabeta Rizea?

Pleşiţă: Asta, da, tare! Parcă-l văd pe Sergiu Nicolaescu sugînd nişte bănuţi pe un scenariu de tot rahatul …

Medium: Eu unul v-aş da cu capul de toţi pereţii, deşi fac parte din generaţia care crede că sloganul: „Azi în Timişoara, mîine-n toată ţara!” e o vorbă de duh de-a lui Marian Iancu la adresa conducătorilor FRF de la Bucureşti …

Pleşiţă: Păi, te aştept, dar o să fii surprins de cît de mulţi sîntem aici, plus că, la fel ca pe vremuri, ne bazăm pe ruşi.

Medium: De ce vă e teamă cel mai mult?

Pleşiţă: Dom’le, mie nu mi-e teamă de nimic, mai ales de cînd s-a desfiinţat securitatea. Dar sper, totuşi, să am un avocat bun la Judecata de Apoi. Poate au americanii nevoie de un precedent bun în judecarea cazurilor de tortură şi îmi pun şi mie o pilă, cine ştie…