Poliția a destructurat o rețea de curve ai căror copii urcă în metrou înainte să coboare lumea
Una din cele mai mari rețele de prostituate din România, ba chiar din Europa, a fost destructurată prin munca asiduă dusă de polițiștii de la Brigada Criminialistică din București. Pentru a le găsi, aceștia au filat câteva zile la metrou pe toți oamenii care urcă înainte să coboare toată lumea și pe cei care stau în ușă deși nu coboară la prima.
„De-aici a fost ușor. I-am chemat la secție și i-am întrebat de mamă: unde locuiește, cum arată. Că mamele lor erau curve era mai mult decât evident. Doar dacă mama ta este curvă și nu are timp să te educe năvălești ca animalul în metrou de parcă te mână din spate văcarul. Valabil și pentru cei care stau încleștați de bară lângă ușă”, a declarat un inspector din cadrul Poliției Capitalei.
Judecătoria a emis, în premieră, mandate de arestare pe 8 ani pentru prostituatele bucureștence, motivând că „dacă nu-ți faci datoria sfântă de mamă, sau măcar avort, este de datoria societății să te pună deoparte, să nu mai faci alți copii la fel de tâmpiți”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.