Poluarea de pe Dâmboviţa împiedică spectacolul de Bobotează: “E a treia cruce care se dizolvă”

Scris de Vasile
@
6 ianuarie 2014 13:06
Poluarea de pe Dâmboviţa împiedică spectacolul de Bobotează: “E a treia cruce care se dizolvă”

Veste tristă pentru credincioşi! Tradiţionalul scăldat de Bobotează ar putea avea loc în Argeş, la câţiva kilometri de Capitală, după ce poluarea din Dâmboviţa a atins cote fără precedent. Potrivit Patriarhiei, trei cruci s-au dizolvat deja în apa “spurcată” de metale grele a râului bucureştean iar tinerii care se aruncă în râu riscă să se aleagă cu conjunctivite, probleme digestive şi chiar mutaţii periculoase.

“Am încercat, dumnezeu ne e martor”, spune unul dintre înalţii prelaţi însărcinaţi cu organizarea evenimentului, “dar Dâmboviţa e atât de corozivă încât ni s-au dus dracului cele mai frumoase cruci. Ca nişte vitamine efervescente au făcut, uite-aşa: fâsss… Ori ne dau ăştia de la Măgurele o cruce de plumb, cum foloseau ei de Bobotează la reactor, ori găsim alt râu.”

Nemulţumiţi, mai mulţi veterani ai Bobotezelor de anii trecuţi au protestat vehement împotriva mutării slujbei pe malul altui curs de apă. “Nici o iarnă fără o baie în Dâmboviţa”, a declarat, agitându-şi tentaculele, Cthulhu Popescu, tânărul contabil care a recuperat crucea în 2006 şi 2011.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi