Preoții s-au rugat azi la Dumnezeu să le dea putere să rămână indiferenți la criticile românilor

@
7 noiembrie 2015 00:26
Preoții s-au rugat azi la Dumnezeu să le dea putere să rămână indiferenți la criticile românilor

Zi mare pentru Biserica Ortodoxă Română, care a făcut în această dimineață o slujbă specială, legată de victimele de la clubul colectiv. Astfel, preoți din toată țara s-au rugat la bunul Dumnezeu să le dea putere să rămână indiferenți la orice critică venită din partea românilor.

Situația este cu atât mai bizară cu cât majoritatea preoților nu cred în Dumnezeu, considerând că este o prostie să crezi în personaje imaginare mai mult decât în contabilul care-ți administrează contul din bancă. „Sincer, eu nu știu să existe Dumnezeu. M-am tot rugat la el pentru niște bani pentru parohie, nimic, dar când m-am dus la primar și m-am rugat mult mai puțin, am primit și teren de biserică și bani”, a declarat un preot care a participat în această dimineață la slujbă.

Totuși, ca să fie siguri, popii s-au rugat să treacă cu bine și peste acest moment cu mare impact emoțional. „Sincer, sunt cutremurat. N-am văzut în viața mea atâta obrăznicie la enoriași, auzi la ei, să ne spună nouă ce să facem. Sunt efectiv afectat de aceste evenimente”, a declarat un preot înainte să se urce în limuzina personală.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi