Preţurile locuinţelor au luat-o razna din nou
Casa în care a copilărit Hitler, aflată în orăşelul austriac Braunau, a fost vândută la preţul record de 2,2 milioane de euro. Tranzacţia s-a încheiat, probabil, prin programul Prima Casă, împrumutul pentru cumpărarea imobilului fiind garantat de statul austriac. Oricum, suma pe care proprietarii au obţinut-o dovedeşte în mod clar că măsurile anti-criză au avut succes, că blocajul de pe piaţa imobiliară e de domeniul trecutului.
În preţul casei a intrat şi beciul în care Hitler a fost ţinut închis de tatăl lui până la vârsta de 7 ani, aşa cum cere tradiţia locului. (De altfel, în Austria e o vorbă: Să ai cei 7 ani din beci. Cu alte cuvinte, să fii bine-crescut, să ai o educaţie elementară.)
Mulţi spun însă că suma este exagerată, că preţurile locuinţelor din Braunau sunt umflate cu pompa. Scepticii susţin că o locuinţă din Berlin care i-a aparţinut lui Hitler ar fi mult mai ieftină, aceasta din urmă având şi avantajul că se află aproape de metrou. Sau, mă rog, în acelaţi oraş cu metroul.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.