TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Primarul român din Thasos a schimbat denumirea insulei în Tăsăseștii Mari

12 august 2024 14:15
Primarul român din Thasos a schimbat denumirea insulei în Tăsăseștii Mari

Normele Uniunii Europene vin și în avantajul românilor, pentru prima oară după ani de suferință în regimul totalitar eurocrat. Întrucât majoritatea locuitorilor din insula grecească Thasos sunt români, primarul român al insulei, Yannis Popoesculos, a decis schimbarea denumirii zonei în Tăsăseștii Mari, ca să reflecte componența etnică.

„Evident că nu am luat decizia asta de capul meu, a trebuit să pun în aplicare decizia obținută prin referendumul local care a avut loc în luna mai, când au venit primii turiști. Vă asigur că asta nu schimbă cu nimic specificul zonei, vom avea în continuare cartofi prăjiți și manele”, a declarat edilul.

Partea greacă s-a arătat nemmulțumită de decizia luată și a amenințat cu reclamații la NATO, organizație din care ambele țări fac parte. În esență grecii reclamă că România a încălcat tratatul de aderare, anexând teritoriu după intrarea în alianță.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi