Primul pas spre toleranță. Românii au voie să facă schimbare de sex, dar numai între ei
România își adaptează treptat legislația în concordanță cu legile și principiile europene și va permite cetățenilor cu probleme mintale să-și facă schimbare de sex și să fie recunoscuți ca atare, dacă asta vor. Pentru început, doar românii aflați într-o relație pot face schimbare de sex și doar între ei.
„Este important mai ales pentru medicii de familie, medicii normali și alți medici care au de-a face cu astfel de persoane. Dacă e vreo problemă, prescriu medicamente sau propun operații care pot fi utile măcar de unul dintre sexele din cuplu”, explică specialiștii în domeniu.
Cât privește mutilarea genitală, castrarea, terapia hormonală și experimentele pe oameni, adică majoritatea procedurilor ce presupun schimbarea de sex, pentru acestea cetățenii au nevoie de o aprobare de la un psiholog, iar aceștia se găsesc pe toate drumurile, mai ales în România.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.