Proaspăt fondată, compania aeriană CocalAir oferă pasagerilor avioane tunate şi manele in-flight

Scris de Vasile
@
20 mai 2013 13:18
Proaspăt fondată, compania aeriană CocalAir oferă pasagerilor avioane tunate şi manele in-flight

“Fly CocalAir, mânca-ţi-aş!” Astfel sună sloganul companiei care, la nici câteva zile de la lansare, a acaparat un segment considerabil din piaţa transporturilor aeriene, potrivit celor mai recente studii.

“Secretul”, spun managerii companiei, “constă în devotamentul nostru faţă de pasageri. În primul rând, deşi sunt mai vechi, toate avioanele noastre sunt tunate corespunzător, au neoane, embleme de BMW şi numere de înmatriculare amuzante. Cine n-ar vrea să zboare cu B 99 MUE? Mai mult, însoţitorii noştri de zbor sunt calificaţi să ofere spectacole de manele in-flight, iar pasagerii beneficiază pe toată durata zborului de seminţe la discreţie. Pe destinaţiile Italia, Spania şi Dubai suntem deja lideri de piaţă.”

Pe lângă toate aceste beneficii, reprezentanţii CocalAir promit şi alte surprize clienţilor: “Zborurile de noapte se vor desfăşura în regim de cursă ilegală, decolând de pe bulevardele Kiseleff sau Unirii. Mai ales că a venit vara şi locuitorii din zonă încearcă să doarmă cu geamurile deschise. Astfel ne asigurăm şi publicitatea: toată lumea o să audă de CocalAir!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi