PROBLEME! Vaporul cu bani care se îndrepta spre România e blocat în Dardanele
Deși este așteptat să sosească în România în două zile, vaporul cu bani care se îndrepta spre portul Constanța ar putea întârzia. Asta pentru că trecerea prin strâmtoarea Dardanele este foarte dificilă.
„Trebuie să înțelegeți, vaporul este efectiv burdușit cu bani, din cală până în vârful antenei radar. Și fiind foarte mare, atinge fundul strâmtorii și există pericolul să eșueze. De aceea așteptăm o maree mai puternică să ne ridice un pic, asta va veni cu următoarea lună plină”, a anunțat comandatul vasului.
Autoritățile au confirmat că listele făcute în Portul Constanța, pentru românii care vor primi fiecare o pungă de Mega plină cu bani rămân valabile. Totodată s-a pus în discuție ca Forțele Navale Române să trimită Fregata Ferdinand, după ce aruncăm toată muniția din ea, să aducă o parte din bani în țară.
„Dacă reușim să transferăm din vas cam 100 de tone de bani acesta s-ar putea ridica 50 de centimetri, suficient să treacă prin Dardanele fără probleme”, a explicat un specialist în navigație.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.