Proteste la Patriarhie după ce RDS a mutat televiziunea Trinitas pe canalul 666

Scris de TNR
@
13 octombrie 2022 12:02
Proteste la Patriarhie după ce RDS a mutat televiziunea Trinitas pe canalul 666

Schimbarea grilelor de programe le dă bătăi de cap inclusiv feţelor bisericeşti! Pe Dealul Mitropoliei din Capitală se formează chiar în acest moment o mulţime furioasă, cu torţe şi furci, după ce operatorul RCS-RDS a decis să mute Trinitas TV pe poziţia 666 a listei de programe.

Potrivit unor informaţii extrem de bisericeşti, Patriarhul Daniel va sosi curând în Mercedesul său aurit pentru a conduce personal mulţimea furioasă la sediul RCS.

„E inacceptabil. Cerem ca posturile Trinitas, Trinitas 2, Trinitas HD, Trinitas Internaţional, Trinitas Sport, Trinitas Kids, Trinitas News şi Trinitas XXX să fie mutate cât mai departe de poziţia 666”, a precizat Onufrie Popescu, preot bucureştean devenit celebru pentru rolul său în sitcomul „Trăsniţi în biserică”.

„Şi câteva mii de euro daune morale”, a adăugat Preafericitul, extrem de nefericit de decizia operatorului de cablu.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi