Psihiatru: „80% din pacienții internați la Obregia se cred chefi”
Reputatul psihiatru Decebal Popescu dezvăluie că aproape în fiecare zi cel puțin un pacient dement e internat la spitalul Obregia pentru că se crede chef. În acest moment 80% din pacienții spitalului sunt nebuni care se cred chefi, deși nu sunt în stare nici să toace o ceapă.
”Au o psihoză interesantă. Avem de exemplu un pacient care se autointitulează chef Foa. Ascultați-mă puțin. Deci ăsta stă prin curtea spitalului, găsește un rahat pe jos și începe să spună că e un dish, că reflectă sezonalitatea produselor, că aromele sunt demențiale și așa mai departe. Oricât îi spunem noi că e de fapt un boschetar pe care l-am găsit pe stradă, el o ține pe a lui. Și zilnic vin tot mai mulți”, explică psihiatrul.
Pe toată perioada internării la psihiatrie, chefii se ceartă, organizează concursuri, dar nici vorbă de gătit. Spitalul a demarat un proiect pilot în care așa-zișii chefi să lucreze la bucătărie, dar ce au gătit nu era comestibil. ”Au pus flori peste mâncare, au băgat scorțișoară în tocană, numai tâmpenii. Nici cartofi prăjiți n-au fost în stare să facă, parcă erau femei”, a declarat Decebal Popescu.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.