R.R. Martin, criză de nervi după ce-a văzut câte personaje au rămas vii la finalul GoT

Scris de Calin
@
20 mai 2019 12:14
R.R. Martin, criză de nervi după ce-a văzut câte personaje au rămas vii la finalul GoT

R.R. Martin a fost efectiv batjocorit de scenariștii Game of Thrones. Deși instrucțiunile lui erau cât se poate de clare, ”Nimeni nu rămâne în viață la final!”, scenariștii au ales să mai salveze din personaje. Și nu unul sau două, ci pe majoritatea, spre revolta perfect legitimă lui R.R. Martin.

”Mai întâi ne-am gândit așa: hai să-l salvăm pe Tyrion, că el e doar jumătate de om, nu e unul întreg. Adică rămâne doar jumătate de personaj viu la final, nu unul întreg”, a povestit un scenarist. ”Dar, dacă l-am salvat pe Tyrion, nu puteam să n-o salvăm și pe Arya. Adică, să fie și o femeie salvată. Și tot așa, până ne-am trezit c-am salvat vreo 10 personaje dintre cele care contează:  Tyrion, Arya, Jon Snow, Sansa, Bran, Gray Worm, Ser Davos, Littlefinger, Brienne sau Ser Bronn.”

Cât despre decizia de a-l face pe Bran rege al celor șase regate, scenaristul spune că decizia a fost oarecum firească: ”Dintre toți, Bran e cel care are cea mai mare nevoie să stea așezat, din motive evidente”, a explicat acesta. ”Păcat doar că, deși e rege, Bran nu poate sta pe tronul de fier, că unui alt scenarist i s-a părut distractiv ca tronul să fie topit de dragon. Practic, am făcut un serial degeaba, că la final nu stă nimeni pe tronul de fier, că nu mai există un tron de fier. Of!”

Atenție! Articolul de mai sus conține spoilere din ultimul episod GoT!

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi