RATB, pe profit pentru prima oară în istorie după ce ghişeele au început să vândă şi cârlige de nas
Pentru prima oară în istorie, RATB a înregistrat profit, spun autorităţile locale. Potrivit conducerii, veniturile obţinute luna aceasta ar fi unele “considerabile”, care vor permite regiei să renunţe foarte curând la subvenţiile de la stat. Secretul? De câteva săptămâni, la ghişeele de bilete se vând şi cârlige pentru nas, o găselniţă care a adus milioane de euro în conturile instituţiei.
“Nici biletele vechi, nici cartelele reîncărcabile nu au fost o soluţie pentru rentabilizare”, spune Decebal Popescu, frenologul RATB. “Pur şi simplu nu se vindeau. Acum, de când ghişeele noastre oferă cârlige şi dopuri pentru nas, nici măcar cel mai tenace blatist nu poate rezista tentaţiei şi îşi cumpără chiar şi mai multe seturi, să aibă de rezervă. La aerul coroziv din autobuzele noastre, un cârlig de nas ţine maxim câteva staţii.”
Chiar şi oraşe renumite pentru eficienţa transportului în comun, precum Copenhaga sau Tokyo, s-au declarat dornice să tragă învăţături de pe urma “miracolului românesc”. “Dorim să importăm din ţara voastră specialişti în a puţi în autobuz, ca să adoptăm şi noi pe viitor sistemul de autofinanţare bazat pe cârlige de nas”, a declarat un înalt oficial japonez.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.