Record mondial pentru un cocalar cu BMW: A făcut 1 milion de km cu manelele date la maxim

@
19 iulie 2015 12:18
Record mondial pentru un cocalar cu BMW: A făcut 1 milion de km cu manelele date la maxim

Cine spune că românii nu mai cutează să-și depășească limitele? Zi de zi în jurul nostru sunt oameni care fac lucruri extraordinare, demne să fie trecute cu litere de aur în marea carte a istoriei României. Este și cazul lui Geo Lemandroi, cocalar din Ploiești, care chiar în această dimineață a stabilit un record greu de egalat: a împlinit un milion de kilometri de când merge cu manelele date la maxim. 

„Când am început această aventură abia de apăruse caseta cu «Aș da zile de la mine» a lui Adi Minune. Am mers cu ea un an întreg. Apoi au apărut CD-urile, compilații de supermanele și viața mea a fost tot mai ușoară”, povestește Lemandroi. 

De-a lungul timpului nu a făcut modificări majore mașinii sale BMW 318. I-a pus un spoiler, difuzoare mai mari că începuse să surzească, la vopsit cu cea mai albă vopsea cu teflon pe care a găsit-o în magazin. „Secretul meu? N-am fost niciodată zgârcit. Când mergi cu manele la maxim, ai grijă să deschizi și geamurile din spate, să se audă stereo. Toată lumea s-a bucurat de muzica pusă de mine, n-am auzit în viața mea un claxon”, a spus cocalarul ploieștean. 

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi