Revista Capital publică Top minus 300, lista celor mai datori români

Scris de TNR
@
4 iunie 2010 14:32

Topul averilor din România este foarte lung şi are o parte inferioară, care nu a fost dată publicităţii până acum. În ierarhia averilor, după cei mai bogaţi oameni din ţară urmează oamenii destul de bogaţi, apoi săracii, care sunt pe zero, iar la urmă sunt clasaţi datornicii, cu averi pe minus.

 

Lista celor -300 cei mai datori oameni din România este compusă în majoritate din oameni de afaceri rataţi, manageri cinstiţi şi artişti talentaţi. Cei mai mulţi se pot lăuda cu faptul că au realizat datorii de milioane de euro prin propriul lor efort, fără vreun ajutor din afară.

 

Presa însă a speculat că o parte dintre ei a ajuns să datoreze averi imense datorită unor aranjamente cu statul, prin licitaţii câştigate în mod cinstit. Dintre cei 140 datornici bănuiţi doar şapte au fost urmăriţi de fisc în amănunt şi pot justifica oricând chiar şi ultimul bănuţ datorat.

 

Fapt sigur este că aşa o datorie se obţine cu foarte mult efort. Orice mare datornic o să-ţi spună că a făcut multe sacrificii pentru a acumula aceste datorii. Nopţi pierdute, viaţă personală aproape deloc, vacanţe excluse. Orice bănuţ datorat a fost reinvestit, pentru a produce alte datorii.

 

În general nimeni nu recunoaşte făţiş cum anume a reuşit să se îndatoreze atât de mult. De fapt există o vorbă printre datornici: „Nu mă întreba cum am datorat primul milion de euro”. Totuşi, există şi cazuri dincolo de orice bănuială. 18 dintre cei 300 de mari datornici nu trebuie să justifice cum au obţinut datoriile colosale, pentru că sunt în totalitate datorii moştenite de la părinţi.

 

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi