Român alergat cu furci și topoare după ce a zis ”La muncă” în loc de ”La mulți ani”

@
10 ianuarie 2023 11:53
Român alergat cu furci și topoare după ce a zis ”La muncă” în loc de ”La mulți ani”

Gafa anului a fost făcută chiar la început, de către românul Marcel Constantin, un bărbat de 42 de ani din Berceni care, în primele zile ale lui 2023 n-a avut altceva de făcut decât să intre pe rețele sociale și să facă o urare pentru prietenii săi virtuali. În loc să fie decent, să-și vadă de ale lui să nu supere lumea, acesta a scris „La muncă în 2023!”.

Afirmația sa a stârnit revoltă nu doar pe internet ci și în afara acestuia. Numeroși concetățeni s-au adunat pe străzi cu furci, topoare și ce arme au mai găsit la îndemână și au cerut justiție pe loc. Autoritățile au intervenit cu cordoane de ordine și au dat asigurări că situația va fi rezolvată.

Președintele CNCD a anunțat o amendă de un miliard de triliarde de lei pentru discriminare iar Parchetul Militar a susținut că i-a deschis un dosar penal făptașului. „E din cauza autocorectului, mă jur!” a încercat să justifice vinovatul acțiunile sale în fața mulțimii care s-a adunat în jurul locuinței sale și incendia mașini.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi