Român din Afganistan: ”Pilotul n-a vrut să mă ia, a zis că e prea scurtă cursa”
Marcel, ultimul român rămas în Afganistan, a avut şi astăzi un ghinion teribil! Deşi în aeroportul din Kabul erau zeci de avioane, toate afişând regulamentar luminiţa verde, niciun pilot nu a vrut să-l ducă acasă, fiecare invocând o altă scuză trasă de păr.
„Primul la care m-am dus a zis că nu mă duce în România că e prea scurtă cursa, eventual dacă mergeam până în Paraguay poate ne înţelegeam”, se plânge Marcel. „Următorul mi-a cerut din start 50.000 de euro, că altfel nici nu bagă cheia în contact.”
„Al treilea m-a întrebat unde locuiesc în România, i-am zis că în Drumul Taberei, a dat ochii peste cap şi a zis că nu poate să mă ducă, că el se retrage în Berceni”, adaugă Marcel.
În final, la sfaturile unui taliban milos, Marcel şi-a instalat o aplicaţie de închiriat trotinete electrice şi se află acum în drum spre Bucureşti. „A fost greu prin Turkmenistan şi Kazahstan, că sunt drumurile super buşite şi drăcia asta are roţile mici. Acu-s pe la Volgograd, e cam mocirlă şi mă înjură toţi şoferii. Dar imediat ce trec de zona de război din Ucraina o să fie floare la ureche”, se bucură românul.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.