Român prins cu 121 de telefoane furate după ce a primit un Ro-Alert pe toate
Un român a fost arestat pentru că avea asupra lui 121 de telefoane furate. Românul a fost dat de gol după ce toate telefoanele au primit simultan un mesaj Ro-Alert despre prezența unui urs în zonă, iar țiuitul infernal a atras atenția poliției asupra genții în care ținea telefoanele.
Disperat, românul a început să dezactiveze Ro-Alertul de pe telefoane, dar în zadar. Polițiștii l-au reținut și l-au băgat într-o cameră izolată fonic, pentru că vibrațiile telefoanelor riscau să dărâme secția de poliție. El a justificat că are atâtea telefoane prin faptul că are mai multe conturi de Olx pe care vinde chestii de pe Temu, dar tranzacționează și pe piețele de fier și alte metale.
Întrucât pe telefoane veneau încontinuu mesaje de Whatsapp destinate unor necunoscuți, românul a spus că e dependent de sex și are multe conturi pe Bumble, Facebook Dating, Tinder, OkCupid, Viber și Badoo și că are o viață sexuală foarte intensă. Polițiștii i-au promis însă că viața lui sexuală va deveni și mai intensă în închisoare.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.