Românii își dau demisia de frică să nu le facă firma abonament gratuit la sală

Scris de Calin
@
13 ianuarie 2023 14:41
Românii își dau demisia de frică să nu le facă firma abonament gratuit la sală

O lege pe care nimeni nu a gândit-o suficient face ravagii printre angajații români. Faptul că angajatorul le poate oferi salariaților abonamente la sala de fitness care să nu fie taxate de stat i-a panicat pe mulți angajați – pe unii într-atât de tare încât și-au dat demisia.

În doar câteva ore de la publicarea legii în Monitorul Oficial peste 20.000 de români și-au dat demisia. „Nu vreau să risc să mă trezesc cu un abonament la sală pe numele meu“, spune un proaspăt demisionar. „Știu că o să-mi zici că nu e obligatoriu, dar dacă firma îmi face abonament sigur va încerca apoi să mă preseze să mă duc. Mai bine șomer decât cu abonament la sală.“

„E clar că inițiatorul acestei legi nu înțelege deloc angajatul român“, explică reputatul specialist HR Decebal Popescu. „Cum să crezi tu că un angajat ar putea fi atras de un abonament gratuit la sală din partea firmei? Și mă șochează că o astfel de lege a putut să treacă, că nu s-a gândit nimeni să bage un amendament în care abonamentul la sală să fie înlocuit cu o șaorma. Asta ar fi motivat angajații, nu abonamentul la sală!“

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi