Românii se bucură de vremea frumoasă. Joacă păcănele pe telefon la iarbă verde
Orice medic specializat pe adicții îți poate spune că o componentă importantă în procesul de vindecare este ieșitul în natură, la aer curată, alături de cei care-ți sunt dragi. De aceea în aceste zile poienele și parcurile patriei sunt pline de români care joacă păcănele de telefon la aer curat.
„Într-adevăr e mult mai bine decât în localul întunecat de păcănele. Da, și eu am semnat petiția pentru închiderea acelor lucruri, sunt o prostie. Pot să joc păcănele liniștit lângă școală, pe telefon, fără să deranjez pe nimeni”, spune un împătimit de jocuri de noroc din Capitală.
„Ce să facem, bine, da, ne bucurăm de vremea frumoasă, a intrat și dubla cred că în seara asta facem rost de bani de paraghelie. Dacă cerul e senin o facem pe bloc, să ne uităm și la stele, să vedem ce mai prezic pentru următoarea eră astrală. Știți că urmează să ieșim din Balanță, înțelegeți ce urmează, da?”, au susținut și alți practicanți de păcănele din Capitală.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.