Românii se înghesuie la scos creierul după ce-au aflat că Jandarmeria face mii de angajări
Vestea că Jandarmeria are fonduri pentru muniţii de război majorate cu 520% și angajează peste 6.000 de… persoane a mobilizat imediat românii. În prezent, spitalele se confruntă cu mii de cereri de la români care vor să li se scoată creierul, cu speranța că astfel o să le crească șansele de angajare la Jandarmerie.
”Deși nu scrie nicăieri că ajută, e clar că lipsa creierului e cea care poate face diferența între doi candidați apropiați”, este convins un român care se visează jandarm. ”Se plătește bine și nu faci altceva decât să te antrenezi și să pui în practică antrenamentul pe tâmpiții care protestează împotriva guvernului sau parlamentului. Job de vis, merită să renunț la creier pentru așa ceva.”
Jandarmeria atrage însă atenția că nu toate cele 6.300 de posturi sunt la departamentul bătaie. ”Avem nevoie și de oameni de birou, oameni buni pe comunicare, care să ne ajute să prezentăm favorabil intervențiile noastre. Iar aici e nevoie și de creier. Atenție, creier, nu coloană!”, avertizează purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei. Aparent, aici ajută experiența în entități media cu pedigree de slugărnicie, precum Antena 3, România TV, Evz sau Cațavencii.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.