Românul care a rupt spaghetele înainte să le fiarbă, condamnat la moarte în Italia
Deznodământ previzibil în procesul românului care a scandalizat întreaga Italie. Ghiocel Asimionesei, monstrul care a rupt spaghetele înainte să le pună la fiert, a fost condamnat azi la moarte. Sentința este definitivă, neexistând nicio cale de atac.
Specialiștii au explicat că era singura sentință pe care judecătorul putea să o pronunțe, întrucât în Italia nu există nicio altă sentință prevăzută de lege pentru ruperea spaghetelor înainte de fierbere. „Ai rupt spaghetele, ești condamnat la moarte, nu există loc de interpretări“, a explicat un reputat jurist italian.
Chiar dacă monstrul român a fost condamnat la moarte, Italia e încă în stare de șoc și își plânge victimele. După ce românul a postat imaginea cu spaghetele rupte pe o rețea de socializare, peste 40 de italieni au făcut infarct din cauza șocului și au murit, în timp ce alții trei s-au aruncat de la etaj, neputând să facă față unei astfel de imagini.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.