Roşiile turceşti, probabil tot ce va rămîne peste ani din civilizaţia umană

Acum vreo lună, o lună jumate, am cumpărat din piaţă un kilogram de roşii, “de-alea româneşti, f.f. turceşti”. Am gustat din una şi mi-am dat seama că dacă voiam să mănînc ceva cu gust de cîrpă udă, nu avea rost să merg pînă la piaţă. Le-am uitat în frigider pînă azi de dimineaţă cînd, scoţîndu-le din pungă, mi-am dat seama că sînt mai roşii, mai frumoase şi mai f.f. înspăimîntătoare ca niciodată. Nici un semn că s-ar fi pălit, că ar vrea să putrezească, să se descompună, nimic…

Punga de plastic, m-am dumirit, nu are rolul de a le proteja pe ele, ci pe mine. Cum ar putea nişte roşii să reziste atîta timp, dacă nu ar conţine, pe lîngă vopsele şi şoricioaică, niscai subsanţe radioactive cu termen de înjumătăţire de la două sute de ani în sus. Probabil că bugetul de agricultură al Turciei face parte din bugetul armatei, trecut la arme biologice.

Dacă din civilizaţia egipteană au rămas piramidele şi nişte cadavre pregătite pentru cele sfinte cam cum se pregătesc acum ţiganii noştri, semn că moda revine, e foarte probabil ca din civilizaţia noastră ceea ce va dăinui peste timp să fie roşiile turceşti. 
Nu cred că roşiile turceşti ar trebui manevrate fără costum special. Mănuşile acelea “vesele” cu care se umblă la cuptor sînt pantaloni scurţi. E nevoie de şorţ de cauciuc, placă de plumb sub picioare, cască cu vizetă…
Nu m-aş mira ca, dacă muşti dintr-o roşie turcească şi o pui la loc în frigider pînă a doua zi, să se regenereze, să redevină o roşie întreagă!

Ştiu că acum cîţiva ani a fost trimisă în spaţiu un CD cu muzica lui Bethoveen. Greşeală, CD-ul ăla în cîteva sute de ani va fi inutilizabil. Parcă văd un extraterestru cu căştile la ureche şi cu faţa tristă! În schimb, dacă omenirea ar fi trimis o roşie turcească, nu mai mult, nu doar că ar fi ajuns intactă la celălalt capăt al universului, care după cum se ştie e cam infinit, ar fi simţit şi alte civilizaţii ce înseamnă o cufureală otomană.
Acum le-am mutat în congelator şi am lipit de uşă un abţibild cu cap de mort. O să sun şi la 112, dar încă nu reuşesc să-mi coordonez mişcările cu cele 3 mîini ca să formez numărul.