Săpăturile la Pasajul Piaţa Sudului, sistate pentru că din păcate s-a găsit petrol
Parcă suntem blestemaţi! Lucrările la Pasajul Piaţa Sudului au fost întrerupte din nou, pentru că în timpul săpăturilor un Dorel a dat de petrol. Potrivit tratatelor în vigoare, petrolul aparţine Austriei şi noi nu avem voie să-l atingem, urmând să-l cumpărăm de la pompă, la un preţ adecvat.
„La un foraj mai adânc, un angajat a perforat un zăcământ de petrol, care a ţâşnit şi abia am reuşit să-i punem un dop. Asta deşi le-am spus muncitorilor să fie atenţi, să nu ne trezim cu altă belea pe cap, că ni s-a luat de întârzieri”, explică inginerul Decebal Popescu.
În prezent se caută o soluţie de rută ocolitoare, dar va fi dificil şi şoferii vor fi nevoiţi să stea iar ani de zile în traficul infernal. Una din soluţii ar fi mutarea completă a întregului cartier Berceni. Calculele arată că ar costa mai puţin decât a costat pasajul până acum.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.