TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Scandalos! Asigurarea de cutremur nu acoperă și sticlele de băutură sparte

Scris de Ionuț Foltea
@
18 februarie 2023 11:29
Scandalos! Asigurarea de cutremur nu acoperă și sticlele de băutură sparte

Proteste în toată Oltenia cu risc de răspândire la nivelul întregii țări, după știrea că asigurarea PAD obligatorie pentru cutremur nu acoperă și sticlele de băutură sparte în urma producerii unui seism. Oamenii spun că au fost înșelați și că ideea era ca statul sau companiile de asigurări să te despăgubească pentru lucrurile importante, nu pentru daune la casă.

”Casa înseamnă patru pereți, până mâine astup crăpăturile cu pământ, ce să despăgubești?! Băutura e importantă!”, declară Săndică Stângă, localnic afectat de ultimele cutremure. Speriați că nimeni nu-i va despăgubi după cutremur, oltenii și-au tras zaibărul din damigenele de sticlă în peturi de plastic.

Au fost cazuri în care oltenii, decât să riște, au preferat să consume toată băutura pe care o aveau în casă, inclusiv vișinata primită de la nașul, pe care o țineau pentru Revelion. Cel mai inteligent oltean a întins bureți prin toată pivnița și spune că după cutremur va veni și va stoarce toată băutura scursă și astfel își va recupera paguba.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi