Schimb de ostatici: Extratereştrii le dau drumul românilor răpiţi dacă şi noi îl eliberăm pe Ciorbea
Cele mai recente cazuri de români răpiţi de extratereştri nu sunt întâmplătoare! Cel puţin aşa susţin mai mulţi ufologi, care ar fi decodificat recent un mesaj sosit tocmai din celălalt capăt al galaxiei. Potrivit cercetătorilor, vizitatorii din Cosmos intenţionează să ne propună un schimb de ostatici: îi vor elibera pe toţi cei răpiţi dacă statul român, la rândul lui, îi va permite fostului premier Victor Ciorbea să se întoarcă pe planeta sa.
“De vină pentru răpirile din ultima vreme este civilizaţia de pe Oculus Fuscus, o planetă aflată la zeci de ani lumină distanţă de Terra”, declară frenologul Observatorului Astronomic “Decebal Popescu” din Bucureşti. “Potrivit semnalelor radio, extratereştrii îl vor înapoi pe domnul Ciorbea. Am încercat să le explicăm că noi credeam că e pământean, că dacă l-am fi răpit nu l-am fi pus primar pe Bucureşti, implicit că noi suntem cei înşelaţi, dar extratereştrii nu vor să ne creadă.”
“Nu ştim ce motive aţi avut, pământenilor, să îl sustrageţi pe Victor din sânul coloniei sale”, spun extratereştrii în comunicatul lor, „dar a sosit timpul să îşi incubeze ouăle. Trimiteţi-l acasă şi nimeni nu va avea de suferit.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.