Semn divin sau lucrarea Satanei? La o patiserie din Bucureşti a apărut un covridog cu 2 crenvurşti
Fenomene paranormale i-au băgat în sperieţi pe clienţii unei patiserii din staţia de metrou Piaţa Victoriei! Un tânăr corporatist a fost cât pe-aci să leşine de emoţie când a muşcat din covridogul proaspăt cumpărat: acesta conţinea nu unul, cum e normal, ci doi crenvurşti întregi.
“Stăteam şi eu la coadă când domnul din faţă şi-a luat un covridog”, spune un martor ocular. “Părea un covridog ca oricare altul, dar când a muşcat din el şi i-a luat vârful, dedesubt se vedeau clar DOUĂ capete lucioase de crenvurşt. Bătrânii zic că nu-i semn bun, că urmează vremuri tulburi dacă a venit pe lume ‘fiara cu doi cârnaţi’, cum îi spune în Biblie.”
În jurul gheretei s-a adunat deja o mulţime furioasă, cu furci şi topoare, în frunte cu un preot. “Au vrut să ne spargă geamurile şi să ne dea foc, a trebuit să chemăm paza. De ce ai trimis, Doamne, creatura asta a Apocalipsei tocmai în covrigăria noastră?”, se plânge patroana stabilimentului cu covridogi de la metrou.
“Nu mai ştiu ce să cred. Am cercetat şi, chiar dacă unii spun că covridogul cu doi crenvurşti e trimisul Diavolului, în alte culturi semnifică belşugul şi fertilitatea”, declară proprietarul anonim al incredibilului produs.
După calmarea mulţimii cu câteva merdenele, oamenii de ştiinţă au prelevat mostre din covridogul bizar pentru a stabili dacă nu cumva e vorba de o glumă proastă. “Au mai fost cazuri de farsori care au introdus crenvurşti suplimentari în covridogi normali pentru a semăna panica!”, avertizează un specialist în mezeluri încapsulate în cocă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.