Şocant! O femeie din Bucureşti merge singură la toaletă când iese cu prietenele în oraş
Prietenele şi colegele de muncă sunt şocate de obiceiul căpătat de Daniela Ciocan, o tânără din Bucureşti care, de fiecare dată când iese să bea ceva la un local din centru preferă să meargă singură la veceu. „Ce oare o face acolo singură, cu cine bârfeşte?”, se întreabă cei care o cunosc.
Studiile au arătat că femeile nu pot să facă nimic la toaletă dacă nu sunt cel puţin două. Din nefericire nici un savant nu a reuşit să analizeze îndeaproape comportamentul femeilor, să vadă dacă se ţin de mână când fac pişu, să se încurajeze, sau e nevoie de minim două femei ca să pună jos capacul la veceu, asupra acestui aspect fiind o dezbatere amplă în cercurile ştiinţifice.
„Pe lumea asta sunt tot felul de ciudaţi”, spune Adela M., o bună prietenă a Danielei. „O să discut cu ea, să nu mai fie aşa de asocială, să mergem împreună. Cred că, dacă ţine mult în ea bârfa şi nu o spune la baie riscă să facă, Doamne Fereşte, o ruptură de colon”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.