Studiu îngrijorător: mulți bucureșteni nu se spală pe mâini după ce se pișă în boscheți
România continuă să șocheze în ceea ce privește statisticile referitoare la igiena personală. Un sondaj efectuat recent printre bucureșteni a scos la iveală faptul că peste 80% dintre aceștia refuză să se spele pe mâini după ce se pișă în boscheții din spațiul public.
„Sunt cu adevărat îngrijorătoare datele din acest sondaj, care ne transformă din nou în rușinea Europei. Motivele pentru care bucureștenii se pișă în boscheți sunt dintre cele mai diverse. Unii ies din apartamente doar ca să se pișe, pentru a nu mai fie nevoiți să tragă apa, economisind astfel la factură, alții simt nevoia să se conecteze la natură, după atâtea ore petrecute între pereți, pișându-se pe ea. Există și oameni care pur și simplu nu mai pot să se țină până acasă, dar aceștia sunt doar un mic procent, mai exact doi. 2 oameni, nu 2%”, a declarat sociologul Decebal Popescu.
Chiar dacă sunt puși practic sub acuzare, bucureștenii au și ei nemulțumirile lor. „Din cauza bordurilor înalte, de multe ori mă împiedic când intru în boscheți să mă piș. E inadmisibil la ce suntem supuși din cauza primăriei. Să mă piș pe Firea”, spune un Victor R., un cetățean revoltat.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.