Suspendarea tramvaiului 41 a băgat în colaps vânzările de leucoplast cu rivanol
Odată mândria industriei farmaceutice românești, leucoplastul cu rivanol românesc trece acum prin momente teribile. Suspendarea tramvaiului 41 din București reprezintă o grea lovitură, atât pentru producători cât și pentru distribuitorii care vindeau cinci la un leu.
„Există cerere pe piață, mai ales vara, când lumea trece la sandale și șpapi iar în condițiile astea să închizi una din cele mai mari zone de distribuție este criminal de-a dreptul. Vom asista în zilele următoare la o creștere a șomajului cu cel puțin trei persoane, dar și a bătăturilor la picioare cu cel puțin 88%. În mod normal astfel de lucrări se fac iarna”, a avertizat Andrei Zamfirescu, președintele Federației Sindicale a Producătorilor și Distribuitorilor de Leucoplast cu Rivanol (TM).
Măsurile luate de autorități nu fac altceva decât să crească economia subterană, mai mulți distribuitori s-au reorientat spre economia subterană, începând să vândă leucoplast la metrou. „Dacă vreau un leucoplast bun trebuie să schimb trei autobuze să ajung pe linia lui 1 unde se mai vând, mai ales în estul Bucureștiului. Dar nu sunt de aceeași calitate, trebuie să pui câte trei pe o bătătură dacă vrei să țină, și mai trebuie să dai și cu Super-Glue din când în când”, spune un călător afectat.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.