Sute de zboruri anulate după ce un Mega Image s-a deschis în locul turnului de control Otopeni
Haos total pe Otopeni unde zeci de curse au fost anulate şi mii de pasageri aşteaptă în aeroport reluarea traficului aerian. Autorităţile au demarat o anchetă având în vedere că în seara zilei de marţi, pe fondul neatenţiei ofiţerului de serviciu, în turnul de control s-a deschis un Mega Image Expres.
„Am ieşit la o ţigare cu colegul şi atunci când ne-am întors am văzut că în zona birourilor erau tot felul de beri iar la director era raionul de panificaţie. Mai jos, în zona monitoarelor, apăruseră casele de marcat, mai mulţi colegi din alte departamente aşteptând deja la coadă cu tot felul de produse”, a menţionat Horia Dumbravă, controlor de trafic.
Pentru a mai detensiona un pic situaţia, reprezentanţii lanţului de magazine, care acum numără peste 500.000 de unităţi numai în sectorul 1, au promis pasagerilor că le vor livra, contra cost, orice produs printr-o simplă comanda on-line. „Suntem oameni înainte de toate”, a declarat Ioana Crăciunescu, PR manager.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.