Taximetristul tocilar

Am mers aseară cu un taximetrist din tagma celor care se vaietă de cît de puţin lasă „bogaţii” în plus cînd plătesc. Tipul despre care vorbesc mai aparţinea unei categorii destul de numeroase a taximetriştilor: taximetriştii tocilari sau taximetriştii universitari. Au ochelari, sînt îmbrăcaţi în tot felul de nuanţte de gri şi bej, nu înjură şi ţin radioul pe Radio Zu, la Mircea Badea, sau pe Radio Realitatea.
E o impresie care ţine cam cinci minute, pînă se încheagă discuţia şi începe să vorbească de fomiste moarte după sulă, bagaboante cu herpes la gură şi prieteni buni care scot maţele din tine dacă te uiţi la ei mai nu ştiu cum.

Tipul de aseară m-a luat din prima. Pufăia, scotea cîte un ţţţ, ca şi cum îşi sugea mîncarea dintre dinţii din faţă şi dădea uşor din cap, un fel indignare reţinută, calmă, o lehamite cultivată, superioară. E momentul în care, dacă îţi întorci faţa către el te abordează. Pe ei dacă îi întrebi ce s-a întîmplat, nu spun ca femeile, Nimic. Nu, încep să verse.

„Ce să vă mai spun, domnul meu, mă uit la ăştia cu bani, sînt ceva de speriat!” Evident, eu eram de partea lui. M-a văzut că am muşcat, aşa că a continuat:
„L-am dus pe unul acuma, ce să vă spun, se vedea pe el că are bani să-i întoarcă cu lopata. Cursa a făcut 90 de mii iar el mi-a lăsat 100. Incredibil!”
Vă daţi seama că, în ochii lui, aveam principalul semnalment al omului care lasă bacşiş mare: nu aveam bani. Ba îl mai şi aprobam în ce spunea.
„Tot ăla care nu are îţi lasă! Păi eu, să am bani, nu aş lăsa acolo, un 50 de mii. În primul rînd te respecţi pe tine!” Aici am fost în punctul în care era să mă bufneaască rîsul.
„Nici prea mult, că jigneşti, adică eşti arogant!”

Cursa a făcut 100 de mii, 100 şi foarte puţin. I-am dat 150, am spus mulţumesc şi i-am urat spor la muncă. Mi-a mulţumit şi a clătinat din cap în urma mea, semn că teoria cu bogatul şi săracul i se adeverise încă o dată.