Ţeapă Blue Air! Cursele Bucureşti-Paris şi Bucureşti-Dallas aterizau la Slobozia
Ancheta în cazul înșelăciunilor făcute de compania aviatică Blue Air scoate la iveală detalii suprinzătoare. Mai mulți pasageri au mărturisit că nu de puține ori li s-a întâmplat să ia cursa spre Paris sau cea spre Dallas și să fie transportați doar până la Slobozia.
„Prima dată mi s-a întâmplat asta în 2018. Am luat avionul spre Paris, la coborâre am văzut Turnul Eiffel și am crezut că sunt unde trebuie. Dar mi-am dat seama că nu este Parisul în doar două ore, că erau prea puțini negri pe stradă”, spune Iancu Dan, un pasager înșelat de compania Blue Air.
„Eu am pățit-o chiar anul acesta. Am luat zborul spre Dallas, m-am mirat un pic că am ajuns așa repede, în doar 20 de minute, dar am zis că poate au avut un culoar de zbor mai bun. Când am coborât am văzut ferma aia din Dallas, am crezut că e ok. Dar cum în următoarele ore nu a fost niciun atac armat la o școală din zonă m-am prins că nu e vorba de SUA și am făcut scandal”, mărturisește și Iancu Dan, alt pasager care a luat țeapă de la Blue Air.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.