Tinerii vasluieni vor primi topoare cadou din partea Primăriei odată cu primul buletin de identitate
Trecerea la vârsta maturităţii a “fiilor Vasluiului” e motiv de sărbătoare, spun autorităţile locale. Acestea au decis recent să ofere cadou câte un topor fiecărui tânăr vasluian care îşi ridică prima carte de identitate. Astfel, spun cei de la Evidenţa Populaţiei, flăcăii vor primi la 14 ani “nu doar un CNP pe o bucată de plastic, ci însăşi cheia succesului în viaţă”.
“Tradiţiile străbune ale judeţului nostru trebuie duse mai departe de tineri”, spune Ghiocel Asimionesei, şeful SPCEP Vaslui. “La noi nu se concepe bărbat fără topor, indiferent că îl ţine prins la brâu, în mână sau înfipt în cap. Pentru că există şi tineri mai amărâţi, am decis ca fiecare să primească un topor din partea primăriei la împlinirea vârstei buletinului. Să-şi ameninţe cu el colegii de şcoală, să-şi agreseze fraţii mai mari… Practic, să se antreneze pentru viaţă.”
“Toporul meu nou e minunat”, adaugă un tânăr care tocmai şi-a primit darul. “Îl am de câteva ore şi deja am reuşit să-mi mătrăşesc un vecin pe fondul consumului de alcool! Sper să ajung şi la Ştirile de la ora 5. Îi mulţumesc domnului primar şi tuturor celor care au făcut posibilă această crimă.”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.