Tradiții de iarnă! Românii lasă bormașinile și își toaletează brazii cu drujba
Nu se pot abține! Ofticați că-i reclamă lumea pentru bormașini, dar dornici să facă zgomot cu orice preț, mulți români care n-au stare nici de Crăciun au început să-și toaleteze brazii cu drujbele. Psihiatrii spun că ar fi vorba de o extindere a obsesiei românilor pentru pereții drepți din rigips, așa că ei pun mâna pe drujbă și taie bradul cu liniarul.
Au fost și accidente, mulți s-au curentat pentru că au uitat să tragă instalația din priză înainte să bage drujba în brad. Tradiția toaletării bradului explică și de ce românii își cumpără brazi atât de mari, nefiind vorba doar de un complex clasic, generat de nevoia de a compensa un penis mic. Românii vor să le rămână bradul la o dimensiune totuși decentă după ce-l tund bine cu drujba.
Alte surse spun că de fapt românii văd că după ce au dat toți banii pe tâmpenii de Crăciun constată că sunt săraci, așa că mai taie crăci din brad ca să pună pe foc și să se încălzească. Tradiția continuă până prin martie, când românii termină de tăiat bradul cu drujba și aruncă ciotul pe geam, marcând sosirea primăverii.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.