Tradiţii uitate! După tăierea şi pomana porcului, familiile se bat pe moştenirea porcului
Toată lumea a auzit de tăierea porcului sau de pomana porcului, dar puțini sunt cei care știu și de cealaltă tradiție de Crăciun care are legătură cu porcul. Mai sunt însă câteva zone ale țării în care încă se mai ține această veche tradiție strămoșească, și anume bătaia familiei pe moștenirea porcului.
„Nu se știe de ce, dar porcii sunt întotdeauna luați prin surprindere în decembrie, când sunt tăiați, așa că niciodată nu lasă un testament în urmă, să se știe ce se întâmplă cu averea lor”, explică reputatul etnolog Decebal Popescu. „Așa că membrii familiei se bat între ei pe moștenirea porcului până rămâne doar unul în picioare, că altă soluție rațională chiar nu există.”
Chiar dacă sunt unii care încearcă să pună mâna pe averea porcului insinuând că ar fi avut o relație mai apropiată cu acesta, ba chiar una de natură amoroasă sau sexuală, astfel de dovezi nu sunt acceptate. „Doar prin bătaie parte-n parte se poate tranșa problema moștenirii porcului”, insistă reputatul etnolog.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.