TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Tragedie! Un tânăr a murit de bătrâneţe, după ce s-a aruncat în faţa unui tren personal

Scris de Luchian
@
10 octombrie 2013 11:05
Tragedie! Un tânăr a murit de bătrâneţe, după ce s-a aruncat în faţa unui tren personal

Tragedie fără margini produsă pe o cale ferată de lângă Bacău. Un tânăr a încercat să se sinucidă, aruncându-se în faţa unui tren, însă nu a ştiut că e vorba de un personal şi a murit în chinuri groaznice, de bătrâneţe. “Victima, în vârstă de 23 de ani, a vrut o moarte rapidă, fără suferinţă, însă nu a verificat mersul trenurilor înainte şi s-a aruncat inconştient în faţa primului tren”, a declarat Leopoldina Bucşă, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Deşi s-a aruncat în faţa trenului la vârsta de 23 de ani, tânărul a avut mult de aşteptat până să-şi ducă la capăt planul. “În momentul în care l-am descoperit mort, pe şine, avea 87 de ani, ne-am uitat în buletin. Se pare că, până la venirea trenului, sinucigaşul a găsit timp chiar să-şi întemeieze o familie pe calea ferată. Din păcate, nici asta nu l-a convins să renunţe la gest”, a mai adăugat Leopoldina Bucşă.

În cele din urmă, aşteptarea s-a dovedit a fi în zadar, în ciuda faptului că trenul i-a dat speranţe că îl va lovi din moment în moment. “Tânărul a murit de bătrâneţe, când trenul mai avea 200 de metri până la el, cu 50 de metri mai aproape decât atunci când s-a aruncat pe şine”, a conchis purtătorul de cuvânt.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi