Tragic! După 3 luni fără apă caldă, Ploieștiul a ajuns sub Mizil la calitatea vieții
Incredibilul s-a produs! În ultimul clasament referitor la calitatea vieţii publicat de Institutul Mondial pentru Calitatea Vieţii, oraşul Ploieşti a coborât pe locul 7432, pierzând pentru prima oară în faţa Mizilului, care rămâne pe locul 7429.
Oraşe precum Kandahar şi Kampala sunt şi ele clasate mai bine decât Ploieştiul pentru că, deşi au talibani sau Ebola, măcar au apă caldă, susţin experţii care au analizat clasamentul.
„Sigur, Kandahar, Kampala… Nu vrem să ne comparăm cu mari metropole din străinătate. Dar avem totuşi demnitatea noastră. Să ajungem sub păduchioşii ăia din Mizil? Doar pentru că n-avem cu ce ne spăla de trei luni? Solicit de urgenţă retragerea Ploieştiului din toate aceste clasamente mincinoase”, a tunat primarul Ploieştiului, Marian Piteşteanu sau cum îl cheamă.
Oraşe prietene, precum Băicoi sau Văleni, au încercat de-a lungul ultimelor luni să trimită ajutoare sub formă de bidoane de apă caldă pentru ca Ploieştiul să nu ajungă chiar sub Mizil, pentru că ce mama mă-sii, dar din cauza aglomeraţiei de pe DN1 şi DN1A, bidoanele ajungeau reci, adaugă surse oficiale.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.