Trucul unui chef faimos pentru a face broccoliul gustos: “Îl dau la porc şi mănânc porcul”

Scris de TNR
@
29 octombrie 2024 15:46
Trucul unui chef faimos pentru a face broccoliul gustos: “Îl dau la porc şi mănânc porcul”

Te-ai săturat de broccoliul insipid, dar vrei să beneficiezi totuşi de nutrienţii acestuia? Vrei să-ţi convingi copiii să îngurgiteze măcar un pic din terifianta legumă? Un faimos bucătar italian a dezvăluit recent un mic truc care funcţionează de fiecare dată.

Într-o emisiune culinară la Rai Cinque, Gargamelo Flautista, Executive Chef la celebrul restaurant Sporcaccione (4 stele Michelin) din Monfalcone, a povestit cum face el broccoliul să fie mereu gustos, suculent şi dorit cu ardoare de întreaga familie.

„Când găsesc o căpăţână frumoasă de broccoli, o dau la porc, împreună cu alte lături. Apoi tai porcul, îl tranşez şi pun pe grătar o ceafă de moare lumea. Tot ce îţi trebuie e un porc, puţin cimbru, sare, piper şi acel broccoli parcă prinde viaţă!”, a explicat legendarul gastronom, adăugând că reţeta lui secretă merge de minune şi cu kale sau varză de Bruxelles.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi