Turismul spaţial e la pământ
Al şaptelea om care le-a plătit bani grei ruşilor ca să-l ia în spaţiu s-a întors la baza din Kazahstan de unde decolase. Turistul este, de data asta, un circar canadian. Probabil că a ţinut să meargă în spaţiu, la gravitaţie zero, ca să execute şi el o săritură la trapez fără emoţii, fără să rişte nimic.
Oricum, e incredibil cum reuşesc ruşii să facă turism. Ce dacă nu au ieşire la Marea Mediterană sau staţiuni de schi aşa cum găseşti în Alpi? Asta nu înseamnă că nu trebuie să câştige bani de pe urma celor care vor să-şi petreaca vacanţa departe de casă. Ar trebui să luăm exemplu de la ei, să ne deschidem şi noi o agenţie spaţială de turism.
Ştiu, când te uiţi la Elena Udrea, rocket scientist nu e chiar primul lucru care îţi vine în minte, dar merită să încercăm. Deşi, pun pariu, o sa avem mai puţin succes decât ruşii. Preţurile or să fie mai mari, serviciile mai proaste, aşternuturile mai murdare. Ceilalţi astronauţi de pe navă o să-i scuipe în mâncare şi o să-l facă pe eventualul turist străin la nota de plată.
De fapt, pun pariu că pe staţia spaţială românească o să rămână chiar şi urme de gravitaţie, mai ales dacă femeia de serviciu nu dă bine cu aspiratorul. Şi chiar nu putem să avem aşteptări mari. Cele mai bune menajere vor lucra pe staţia spaţială spaniolă şi pe cea italiană.
Şi asta în condiţiile în care turismul spaţial nu e ceva cu totul nou pentru ţara noastră. Încă din anii ’60, destinaţiile de vacanţă preferate ale românilor erau, printre altele, Neptun, Venus, Saturn şi Jupiter.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.