UE obligă România să retragă din circulaţie ciorapii care nu respectă normele Euro 4
O rezoluţie a Parlamentului European impune României interzicerea circulaţiei pe drumurile publice cu ciorapi care nu respectă normele de poluare Euro 4. Potrivit specialiştilor, 54% din parcul naţional de ciorapi, peste 10 milioane de perechi, emit noxe peste nivelul admis în Uniune.
“În unele judeţe din estul ţării, proporţia este de aproape 100% ciorapi non-Euro. Este vorba de ciorapi vechi, unii dintre ei găuriţi, care produc emisii toxice şi ar trebui radiaţi urgent din circulaţie”, a declarat Decebal Popescu, managerul unei fabrici de încălţăminte. “Vest-europenii ar trebui însă să înţeleagă că, spre deosebire de domniile lor, românii nu îşi permit să-i schimbe ca pe ciorapi”.
Se estimează că România va beneficia totuşi de o derogare de 2-3 ani, timp în care proprietarii să îşi poată schimba ciorapii poluanţi. După expirarea acestui termen, ciorapii non-Euro 4 vor putea fi purtaţi doar pe drumurile comunale şi forestiere.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.