Ultimul om cinstit din Parlament, fochistul instituţiei, a cedat psihic şi a jefuit o benzinărie
A fost singurul om cinstit din Casa Poporului încă de la construcţia acesteia, dar n-a mai rezistat presiunii! Nea Stere Popa, fochistul Palatului Parlamentului, a suferit o cădere nervoasă în această dimineaţă şi a jefuit o benzinărie din cartierul Titan, transmit surse din Poliţia Capitalei.
Potrivit apropiaţilor, nea Stere era batjocorit deseori de ceilalţi ocupanţi ai clădirii, de la senatori şi deputaţi până la portari sau femei de serviciu, care îl porecleau “Maica Tereza” şi îi strigau “du-te, bă, la furat, cinstitule” pentru că acesta refuza să comită infracţiuni împreună cu ei.
După mai bine de 25 de ani, Popa a decis că nu mai poate continua aşa. “Se simţea exclus din colectiv. Nu-l putem condamna – să fii singurul om care nu fură din tot Parlamentul… E o adevărată dramă”, povestesc poliţiştii. “Luându-şi inima în dinţi, a procurat o cagulă şi un pistol Makarov de la un senator cu care se împrietenise şi a dat buzna în staţia PECO, jefuindu-i pe angajaţii acesteia de un telefon Nokia 3310 şi câteva cutii de pateu.”
“Ca angajat al Parlamentului, fochistul nu poate fi pedepsit pentru jaf, dar a câştigat aprecierea colegilor şi poate să-i privească în sfârşit în ochi. Respect, nea Stere”, a comentat presa bucureşteană.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.