Un hunedorean cere deshumarea lui Decebal şi redeschiderea dosarului morţii acestuia

Scris de Calin
@
28 mai 2010 12:43
Un hunedorean cere deshumarea lui Decebal şi redeschiderea dosarului morţii acestuia

După ce a obţinut un act care certifică că este urmaşul regelui dac Decebal, un hunedorean a cerut deshumarea corpului strămoşului său pentru a se verifica exact cauzele morţii sale. Tânărul de 26 de ani spune că nu crede în ipoteza sinuciderii şi cere redeschiderea „dosarului Decebal”, clasat acum aproape 2000 de ani. „Nimeni din familia mea nu s-a sinucis, deci mi-e greu să cred că Decebal, strămoşul meu, ar fi făcut-o. Cer să se facă dreptate şi vinovaţii să fie pedepsiţi”, şi-a motivat el cererea.

Cazul lui Decebal a fost clasat foarte rapid, ceea ce îl face pe urmaşul său să creadă că regele dac a fost ucis. „Rapiditatea cu care s-a efectuat investigaţia mă face să cred că sinuciderea a fost invocată doar pentru a ascunde incompetenţa achetatorilor”, crede hunedoreanul. El spune că este decis să meargă inclusiv la Haga, în cazul în care oficialităţile nu vor ţine cont de pretenţiile sale.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi