Un inventator român a creat o dronă cu care dă jos ţurţurii de pe clădiri
Românii uimesc din nou lumea ştiinţifică. Un geniu carpatin a realizat prototipul unei drone, controlată prin telefonul mobil, capabilă să distrugă ţurţuri de până la 3 metri lungime. Drona foloseşte un laser, dar şi unde de şoc sonice, pentru ţurţurii cei mai îndărătnici. Inventatorul spune că s-a săturat să meargă cu frică prin oraş, aşa că a doborât ţurţurii pe întreg traseul de acasă până la birou.
Acesta spune că vecinii sunt entuziasmaţi de invenţie: “Şi-au luat concediu medical şi s-au uitat ore în şir la mine cum dobor ţurţurii. Am fost sunat şi de Donald Trump, care m-a rugat să vin să-i dobor ţurţurii de pe Casa Albă, că el ar fi încercat cu lopata, dar n-are voie, că e monument istoric”, spune Marian, inventatorul român.
“Acum pot doborî ţurţurii chiar şi din vacanţă, în timp ce se formează. Drona iese printr-o fereastră din balcon, armez laserul, deschid focul şi strig «cadeee!», să se ferească lumea”, spune ingeniosul savant. Acelaşi inventator a lansat şi pisica bionică, un device smart care miorlăie agresiv la vecini când încep să spargă pereţii cu bormaşinile.
Dacă te pricepi să programezi drona, sau ştii să dezvolţi un business cu idei de acest gen, aplică pentru o pozitie de .Net full stack developer la TechTalent.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.