Un IT-ist a cumpărat toate apartamentele din bloc, ca să fie linişte când lucrează acasă
Gata cu bormaşini, certuri, uşi trântite şi alte chestii deranjante! La parterul unui bloc din Capitală a apărut un anunț: ”Cumpăr toate apartamentele din acest bloc. Plata cash, pe loc”. După o lună, blocul era aproape gol şi în zonă putea fi văzut un tip cu ochelari, cu un rucsac de laptop la el.
Potrivit informaţiilor din zonă, obţinute de la un drojdier care preferă să rămână anonim, acest băiat ar fi un IT-ist, care a cumpărat tot blocul ca să aibă linişte când lucrează de acasă.
IT-istul spune că va folosi apartamentele goale pentru a-şi depozita monitoarele: “Am două monitoare cu diagonala de 8 metri şi am spart un perete ca să încapă în 2 apartamente vecine”. “Într-o garsonieră mi-am pus pozele din SUA, când am vizitat Marele Canion. În alt apartament mi-am făcut zona de gaming, pentru că îmi place să mă joc în alt loc decât în cel în care lucrez, altfel parcă nu mă destind”, spune programatorul.
Dacă şi tu eşti IT-ist şi stai într-un bloc cu bormaşini sau cu vecini gălăgioşi îţi recomandăm să aplici la acest job oferit de Arnia şi situaţia s-ar putea remedia. Totul e să fii şi super tare pe AI&Deep Learning, evident.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.